iti scriu

iti scriu

pentru ca timpul te-a crescut in mine vlastar atat de dulce de atins cu inima

cu flori de salcam, de sorbit la fiecare final de zi amara

spre revenire,

iti scriu pentru ca mi-ai crescut latent in venele zilelor

cu ochii pititi ici colo sa spioneze

sa-mi netezeasca nervi zburliti de atatea diabolice “crescute ciudatenii”

iesite din oamenii stresati- afara,

iti scriu pentru ca stiu ca tu ma asculti in cuibul tau

de departe, prin geamul spart

ca o convalescenta mediatica

in doi;

iti scriu pentru ca stiu

ca daca nu ai fi fost tu, probabil ca de mult

mi-as fi omorat timpul cu bucurii de regretat si aiurea,

mai mult decat somnul ratiunii si mai jos decat apele adanci;

iti scriu

pentru ca rautatea ta ciudata uneori a nascut simturi noi in mine,

cuvinte si punctuatii, zbateri

ce le-am evitat pana acum de frica

si le-am rumegat pe ascuns, doar asa sperand ca nu se vede,

 

si totusi ma bate gandul

sa nu iti mai scriu

e mai bine asa….faci tu totul oricum si fara toate astea

eu sigur oricum, acelasi ritm de ne’ales,

cadenta mea se pare ca si-a uitat inocenta de altadata cu tine

reciprocitatea ta de la inceput a lasat mereu  goluri

spatii de nedorit 

s-a inrait in rama, s-a cam poticnit  in tine

ca o bila alba in gaura unui peretele aspru

e mai bine asa….

la fel de bine ca o zi buna insorita

chiar si fara iubire.

nu te caut

nu te caut si recunosc nici nu am cum sa te gasesc

insa ma gasesti tu mereu si fara sa ma cauti

cum naiba reusesti mereu, sa-ti incurci ceasul tragic cu al meu

doua generatii ciuruite de ura contemporanilor

 ce urca si coboara timpul,  fara sa aiba nimic comun, decat banii lipsa sau un “va urma”

a , da acum banui…

ceasul e arma cu care imi va da in cap cel care ma va asigura

ma va obliga sa intarziu mereu la intalnirea magica

cu implinirea,

recunoasterea nu mai are nici-un sens acum daca nu mi-a batut

“gongul” pe platoul imens al animatiilor fertile

publice

la timpul lor .

 

pozitia X vs Y

fluturi fluturi in pantec

se zbat celulele marunte sa cuvinte senzatii

cei doi poli stau incordati, arcuri  spre butonul rosu;

in condensul de aburi ce ies din doua trupuri

numai formele mai imprima in aer

desclestarea mainilor, picioarelor, trupului

si incordarea lor ritmata, inapoi

pana la epuizare.

envy rozmarin

capsuni langa casa batraneasca, pastorul copil de langa bratul meu

o amintire acoperita de soare, cu o singur aripa

zbatuta usor la orizont

inocenta era iarba cu un parfum floral vesnic albastru

iar cerul zambea altfel parca

prin toate

nici-un zbucium nu ranea ochiul, nici somnul

palaria de soare era mereu preocupata sa protejeze

sangele inca alb din vene

rozmarinul apelor limpezi

din noi.

rose

actul in sine la final tinde sa tina in frau gesturile

numai petale sau ceva asemeni  joaca prin irisii pe sub gene

cu idei ce ar aduce a parfum si cadou surpriza

a la tete a tete

mentalitate corupta de tandrete

ca un nou inceput insamantat dulce

cu un simplu sarut.

 

prima luna e ca o persoana dublata

alb negru trepidand prin cearceafuri

un vizitator despartit doar de o intrerupere fina ca o atingere

intre palme, ca o raza usor strecurata prin geam

o imbratisare patrunsa pana dincolo si inapoi

ori de cate ori zâmbeste lumina prin plete,

 

a doua luna incep degetele sa se inmulteasca simtitor

peste tot prin corp parca cautand, trepidand fibrele

definindu-se si rarefiindu-se egoiste

in simtiri adulmecate numai si numai pentru el, ea

cu buricul lor alergand pasuni de suspine inflorate

pe forme aproape virgine

  

a treia luna

oaza si dincolo de ea un mers in doi prin ape

paduri si cerbi mugind adancurile izvoarelor

copilarii pretioase in luminitele din ochi, cabane ayvarlite si agatate

de teasta cerului

cu radacini in sus, de dor

cu chicoteli de ploi pe la ferestre , mansarde

in trup…

restul lunilor in doi

sopoteli in trupul celuilalt, gingasii pe la calcaie

diverse jumatati cuprinse in semiluna

fulgere daramate, facturi

bolovani inflorind mineral la capatai, haine spalate de soare

simfonie clasica, stabila adunare

undeva la nord.

 

şut

figuri peste figuri, degeaba vorbim de bunatate si de legi

fiecare cu sclifoseniile lui inainteaza in viata, si uneori prin ceiallti

fiecare cu rupturile de organe interne si de nori

de minti nesupuse bunului simt decat cu ranga acuzarii, sau aluzii precoce

sa reiei de la capat mereu aceleasi capitole aceleasi idiotenii la analizat

e karma sadica

timp neon pierdut in strafulgerarile mintii obosite

arhitectura invinsa de pamantul instabil, lunecos;

 

de aceea nu vreau sa merg inainte

de aceea tampitul ala hartuitor invinge mereu

 de aceea nu vreau sa fiu decat in forma mea innaripat fara de trup subtire si gingas

diafana ca o zi de primavara printre toate cele

si nimic clar

de aceea nu ma las cuprinsa in sistem decat ca o dilatare de ajutor

de rascolit vipere sub cuiburi asa zis stilate

 

ce sa-i faci daca-i mananca ” undeva” micimea translatoare de senzatii

normalittea unora departe de anomaliile lor

singurul remediu

e lovitura de gratie in centrul bulon…

adica

in imagine.

micut de tot

litera

fragila in ochi de sufletel

cald ca un pantec celest

naste pitici mici de mangait cu inima.

solomonarii

luminatorii isi aprind speranta din nou

fragil in cuiburi, indivizi

ca o speranta adanca  ce-si paste avantul

pas cu pas

prin inima colectiva

ca o miscare de sensuri, invers originilor impuse

pe o axa magnetica si poli trasati din nou

existentei

fara idoli, fara marci, fara ziduri

ozonand curat plamanii natiei

constiintele

trezind din mormant istoria

la viata.

 

dincolo

roua zambind in ochi culoare, chicotind usor frigul rosu

ca o destinsa zii a fricii dilatata la maxim la malul marii

in doi

inelul, minciuna

deschide porti externe

rele

altor lumii subtile din noi.

iscoditorului

cu ape putine si subtiri inalt insirate pana in ceruri

urcusul e drept

nici-un foc nu arde, nu musca, nu rade hiena pe la spate…

cu propriile oase trepte spre mine insami ma urc si ma inalt

peste chipul lui diform, peste ciudateni lui fripte

si nedigerate bine in madularele sortii - ale cuvantului

saltand peste el usor sau greu , cum pot

ma uit in urma-mi si-l vad amestec lunecos de ganduri idei si nicimi “ligaitoare”

curgand alandala

in impotenta inimii lui, ca un fruct amar

doar o diforma mascare a unor debilitati de animal iscoditor

uitat in alte  forme imprumutate si purtate pana la refuz

pana la dezintegrare.

 

 

SAU

 

cu ape puţine şi subţiri înalt înşirate până în ceruri

urcuşul e drept

nici-un foc nu arde, nu muşcă, nu râde hiena pe la spate,

cu propriile oase, în propriile vene

parfum stă încă lumina
trepte spre mine însămi
urc şi cobor, mă înalţ

uite cât de uşor e!
subscriu nevinovăţiei de-a fi trezit un animal fără voie

un amestec lunecos de micimi “ligăitoare”,
de scârboase asocieri până la idioţenie
în impotenţa inimii lui cu incnete ifosate
sub diformă mască de animal iscoditor
împrumutată şi purtată până la refuz cu prostie

dincolo de chipul lui diform, de ciudăţeniile lui
nedigerate bine în mădularele creierului

saltându-l mereu cât mai des, cât mai mult, cât mai corect
să-şi muşte degetele de ciudă,

dincolo de cuvintele ce dau idei până la dezintegrare

mă redau mie însămi oricând, oricum
liberă de ura lui debilă.

abstract

cercuri largi prelungi, rotocoale stramte stapanesc viata

inchise si deschide de maini invizibile, atat de sadice pana la idiotenie

de atata tacere in jur cand inimile noastre tipa ?

de atata cadere cand toti visam sa zburam ?

de atatea toate cele si nimic de trebuinta date noua sa fie, sa avem? si-apoi sa platim din plin pentru ele

daca iubirea e atat de rara intre oameni

inseamna ca-n costul ei universul nu s-ar putea licita cu nimic, nici pe el insusi

de aceea prefera tacut sa astepte sa se nasca - CEVA,

mereu un nou Cineva care sa iubeasca pana la jertfa si dincolo

ca  sorbind din EL, din viata Lui

sa se simta viu, sa FIE.

 http://www.deviantart.com/

candva

salvandu-mi visele doar pe cuvantul tau frumos cladit ca o barca

trec pluta peste ape negre involburate

in ciuda lor rezist, inca m-ai rezist, in drum spre acasa,

doar goliciunea ingerilor imi tin de urat si frumusetea adancurilor virgine

ascunse pana acum fricii mele, incertitudinii de altadata…

iar cand el de departe chemandu-ma

ma imbraca in zambete in incantatii

devin mai frumoasa ca oricand in inima lui, in inima mea la fel

si

in apele-oglinda ce din rautatea lor surprinzator de calme imi zambesc parca usurate

ca nu m-au ucis de tot …nici in el,

uneori

asteptand alaturi de mine zorii, curioase, dorind sa fie surprinse placut

de fata lui la orizont ca o icoana…

asezata langa piept ascunsa adanc pana in carne

inca se mai zbate amintirea atingerii lui sub ape

candva.

 

lege nescrisa

astăzi litera de lege e un cerc în care poţi bate cuie câte vrei
în afară sângerează
licitatii de suflete sunt pe toti peretii, in toate salile

vezi chipuri chipuri cum isi duc requiemul

ca un imn de glorie prin targuri

doar cate un cap ici colo rasare ademenitor, sarmant

parca iti surade cu increderea ca “te stie”…sti tu

tinand parca cheia adancurilor sau inalturilor, solutiile decodificate

a fiecarei probleme de nerezolvat;

in libertate acum nimeni nu gusta ” libertatea”

inca mai cauta custile de salvare, salvamarii

paznicii sigurantei zilelor de maine,

si

cata durere in toate astea, tacuta de miel

sacrificat pe altarul unor ideologii prespalate

ce nu vor rezolva nimic din enigmele lumii

ci doar le vor adanci mai mult in ochii prostilor sau naivilor

care mai cred in ei.

 

……

 

eu una sunt o naiva care crede in unul dintre…., inca mai crede.

de weekend

vine weekendul si o sa stam de vorba cu noi insine din nou

despre timpul care nu ne iese , sau nu este- sa fie al nostru si am vrea sa vina

despre lumina care ne orbeste ecranele

despre regulile casei pe care le calcam zilnic ingretosati;

o sa ma fac ca nu stiu si o sa te faci ca habar n-ai

ca si cand nu am facut-o niciodata asa

o sa radem ca niste copii batandu-ne cu pernele in cap de nervii frustrarilor ce ne gadila prin creier

ne toaca cu neincredere si agonii stravechi

pana cand cazuti lati pe calota din camin

o sa ne infriguram de timpul trecut candva in dulceata altor vremuri

in care peretii gemeau, stim noi de ce…

of am uitat gustul ala in care ziua avea arome de piersici flamande

iar eu cautam si miezul sa-l simt intre dinti

cand visam cum plutesc ceturi, ceturi prin vene-mi, zburdand parca prin non-timpul uitarii de toate

in weekendul asta o sa ne intoarcem spre noi insine din nou ca intotdeauna 

tacuti la orizontala in raul nostru sufocant

o sa meditam iar la timpul care nu mai vine

la rautatile unuia si altuia cu care ne-am scos ochii mereu

la lumina care ne orbeste ecranele

si-o sa vorbim cu noi insine

si-o sa adormim in somnul bine meritat

dupa o saptamana calcata in picoare de altii, de griji si stres

din-afara noastra

prin noi.

 

i like it

Welcome to wherever you are
This is your life, you made it this far
Welcome, you got to believe
That right here right now you’re exactly where you’re supposed to be
Welcome to wherever you are
When everybody’s in and you’re left out
And you feel drowning in a shadow of the dawn
Everyone’s a miracle in their own way
Just listen to yourself not what other people say

When it seems you’re lost alone and feeling down
Remember everybody’s different, just take a look around

Welcome to wherever you are
This is your life, you made it this far
Welcome, you got to believe
That right here right now you’re exactly where you’re supposed to be
Be who you want to be, be who you are
Everyone’s a hero, everyone’s a star

 

o zi ca oricare alta

e o zi ca oricare alta

o zi in care se urca pamantul treapta cu  treapta

cu pasi albastri verzi peste cerul impus

prin cotloane ascunse, o inversare de poli si strategii, spre o alta normalitate

afara din “toate ingramadelile oamenilor”, sa respire, protuberante fluorescente diafane

in afara

 

e aceasi zi ca si celelalte ce au fost pazite si sorbite inafara regulilor jocului cotidian

o excursie serpuitoare fara pulsatii laconice sau poluari, fara simturi deranjate de ocari sau aluzii

pe langa pulsul lumii pana undeva dincolo de orizontul, undeva departe de ochiului critic

ce nu pricepe nimic din sensul inocentei pamantului ce se zbate in membrana,

 

e o zi ce calca pe minute, pe oameni cu pasi sensibil trepidati in inimi

un pas cadentat prin implinirea marunta a toate cele de trebuinta si ceva mai mult

pentru suflet, vizibil ochiului integru numai

pana la transfigurare apatica si apoi non-apatica, crescanda

ca o dorita descarcerare din timp, o obsedanta evadare

pas cu pas, zi de zi spre un alt sens de viata

multiplu mai inalta, mai buna, mai vie

mai ceva ce a fost pana acum

scaldatoare de simturi virgine prin pantec 

simtiri de orice fel  primavaratec si nou,

pana la influorescenta astracta, aberanta de atat nevoie de frumos, ramuri ramuri

pe cerul nou de dincolo de cerul vizibil, un strat de divin tangibil

ca o hrana prelungita prin gratiile lumii

intr-o latenta evadare de maini sprijinite de lumina.

out all my time is with you

suntem atat de mici in gradinile lumii incat pana si ce plantam isi creste propriile ramuri

propriile palme mai inalte ca noi

prinzand locul in eternitate pentru noi mai frumos si mai inalt decat ne-am sfii noi sa o facem

se inalta si se impanzeste mai sus si mai departe decat am putea atinge noi vreodata

marginile zilei, marginile propriiei creatii in ceilalti, marginile lumii,

nici macar static nu putem fi siguri de ea  de noi, miscarea spune totul

mobilitatea aduce totul si revarsa totul mai departe in cascade multiple

doar admiratia e sigura si clara cand naste noi si noi valstare in noi

in cei ce sunt prin noi prelungirea esentei si noi a lor asigurare

pentru a oferi mai departe, bogat si inalt

mai inalt decat noi

daca e posibil

inalt pana la lumina care hraneste creatia si ne umbreste usor

protejandu-ne de canicula evenimentelor

ce ne-ar putea arde fragilitatea

trupul firav si sufletul vlastar-crud .

…….

sensibilitatea creaza atat monstrii cat si ingeri

de aceea noi suntem rodul cuvantarii unei lumi subtile

ce imbraca civilizatia cu blesteme sau evolutii inexplicabile pana la

eutanasiere

si-apoi in scurtciurcuit de stele intr-o noua  inviere ,

nascandu-ne din  nou

intr-un nou Tot , altul

ca nicicand pana atunci

ca o marca a absolutului perpetum orginal

pana la complezenta . 

fara umor negru

o singura virgula si schimba totul, in loc de punct un nou inceput

o fraza intinsa ca un platou inalt, departe de scorpioni

o poarta deschisa de un prunc in alb gangurind a celeste zicale,

limbaj divin inflorind inima muguri, muguri

de ce atata incertitudine, el vine oricum pe brate de lumina

in ea, in tine?

sufletului tau orb sa-i mijeasca ochii la soare; sa fii iubit…

nu pot decat sa spun ploaie fara nori, si nori far de ploaie

sa ramai fertil in cuvinte si sa nasti cu fiecare zi o fapta buna

din pantec, din inima, din pieptul deschis de atata bunatate cat cuprinde,

pana vei umple lumea ” ta” cu binecuvantari

ca Om.

out rain

o agonie dulce serpuind pana la mine cu picuri diformi manati spre cuvantare

misti pe ape limpezi

pipaind pe coasta amitire, copila ploaie

forme invizibile spre cuprindere galesa

in mozaic curcubeu rupand o zi in afara zilelor, lumina

fluturandu-o cu mii de imbratisari visate in doi,

neimplinite niciodata decat dincolo de soarta

in binecuvantari tacute, stelare

fara atingerea finala.

scări si aluzii

 e ambiguu totul de la inceput pana acum, o ceata intinsa prin neuronii mintii

rece si totusi jucausa,

prezentul  imi pare acum asa “un ceva” care nu vrea sa fie decat alaturi de tine

un refuz continuu a ceea ce este aici si acum,

sunt sigura si …in fine

degeaba urc zilnic si cobor scarile cu stoicism

timpul imi rade smecher, imi trage cu ochiul ori de cate ori trec aproape, aproape de tine virtual

[tu la mile departare de mine ochind ca si Ahile prin cercuri multiple de piedici direct in golul ascuns in mine ]

falie din timpul tau lipit de timpul meu prin palmi lipite pe ferestre inchise

[picatura finala in paharul plin din mine]

fiorul care intoarce un fir de pagina tiparita pe verso, numai pentru mine parca

sorbita pana la capat doar pe ascuns la capatul intunecat al zilei

in mansarda serilor in care inca mai visez

la ce ar putea fi…frumos imbratisata in salbaticie.