ca norii vor arata fata ei mereu peste orizontul tau , te ascunzi dupa tamplele cuvintelor
meditezi adanc la ea la tine si lasi cerul sa decida
iar el tace si asteapta, de atata tacere te chircesti ca un arc
incerci tu un prim pas amar si dureros de aspru prin timp pana la ea
pana la inima ei cupa de crin asteptand sa infloreasca
ti-e teama sa nu o ranesti
ii simti parfumul de departe il adulmei, dar taci
taci adanc, pagan iscodind noi vise si noi fantezii, inradacinandu-te pana la ea abscuns cu ramuri , ramuri inmugurite in pamant de taine ce numai ea le stie scoate la suprafata
te uiti prin ei la ea
prin cei ce ii intind flori, o strang de mana , o incurajeaza si o alinta in ganduri
ai imbraca-o cu tine insati si ai duce-o daparte
cavaler al viitorului , stapanit doar de tine
dar taci adanc ca apele , si te ascunzi freatic susotind prin tamplele zilelor
prin tampele cuvintelor, pe tamplele ei inca dormind
cu soapte ce speri sa patrund in ea odata cu freamatul razele diminetiilor senine
de primavara…
