scări si aluzii
e ambiguu totul de la inceput pana acum, o ceata intinsa prin neuronii mintii
rece si totusi jucausa,
prezentul imi pare acum asa “un ceva” care nu vrea sa fie decat alaturi de tine
un refuz continuu a ceea ce este aici si acum,
sunt sigura si …in fine
degeaba urc zilnic si cobor scarile cu stoicism
timpul imi rade smecher, imi trage cu ochiul ori de cate ori trec aproape, aproape de tine virtual
[tu la mile departare de mine ochind ca si Ahile prin cercuri multiple de piedici direct in golul ascuns in mine ]
falie din timpul tau lipit de timpul meu prin palmi lipite pe ferestre inchise
[picatura finala in paharul plin din mine]
fiorul care intoarce un fir de pagina tiparita pe verso, numai pentru mine parca
sorbita pana la capat doar pe ascuns la capatul intunecat al zilei
in mansarda serilor in care inca mai visez
la ce ar putea fi…frumos imbratisata in salbaticie.
mai 14, 2008 at 5:06 pm
urcand scarile aluziei tale, incerc sa-mi risipesc ceata neuronala. probabil scarile in spirala imi provoaca vertijul. sau poate doar versurile tale - intotdeauna, picaturi prelinse din paharul prea plin al poeziei pe care o reprezinti.
ca mai mereu, iti sorb versurile pana la capat doar pe ascuns la capatul intunecat al zilei.
mai 14, 2008 at 8:34 pm
titus ? da cei cu ravna asta de a-mi scrie atatea comentarii asa deodata? a da, e primavara !