iscoditorului

cu ape putine si subtiri inalt insirate pana in ceruri

urcusul e drept

nici-un foc nu arde, nu musca, nu rade hiena pe la spate…

cu propriile oase trepte spre mine insami ma urc si ma inalt

peste chipul lui diform, peste ciudateni lui fripte

si nedigerate bine in madularele sortii - ale cuvantului

saltand peste el usor sau greu , cum pot

ma uit in urma-mi si-l vad amestec lunecos de ganduri idei si nicimi “ligaitoare”

curgand alandala

in impotenta inimii lui, ca un fruct amar

doar o diforma mascare a unor debilitati de animal iscoditor

uitat in alte  forme imprumutate si purtate pana la refuz

pana la dezintegrare.

 

 

SAU

 

cu ape puţine şi subţiri înalt înşirate până în ceruri

urcuşul e drept

nici-un foc nu arde, nu muşcă, nu râde hiena pe la spate,

cu propriile oase, în propriile vene

parfum stă încă lumina
trepte spre mine însămi
urc şi cobor, mă înalţ

uite cât de uşor e!
subscriu nevinovăţiei de-a fi trezit un animal fără voie

un amestec lunecos de micimi “ligăitoare”,
de scârboase asocieri până la idioţenie
în impotenţa inimii lui cu incnete ifosate
sub diformă mască de animal iscoditor
împrumutată şi purtată până la refuz cu prostie

dincolo de chipul lui diform, de ciudăţeniile lui
nedigerate bine în mădularele creierului

saltându-l mereu cât mai des, cât mai mult, cât mai corect
să-şi muşte degetele de ciudă,

dincolo de cuvintele ce dau idei până la dezintegrare

mă redau mie însămi oricând, oricum
liberă de ura lui debilă.