îţi scriu

îţi scriu

pentru ca timpul te-a crescut în mine vlăstar atât de dulce de atins cu inima

cu flori de salcâm, de sorbit la fiecare final de zi amară

spre revenire,

îţi scriu pentru că mi-ai crescut latent în venele zilelor

cu ochii pitiţi ici colo să spioneze

să-mi netezească nervi zburliţi de atâtea diabolice “crescute ciudăţenii”

ieşite din oamenii stresaţi- afară,

îţi scriu pentru că ştiu că tu mă asculţi în cuibul tău

de departe, prin geamul spart

ca o convalescenţă mediatică

în doi;

îţi scriu pentru că ştiu

dacă nu ai fi fost tu, probabil  de mult

mi-aş fi omorât timpul cu bucurii de regretat şi aiurea,

mai mult decât somnul raţiunii şi mai jos decât apele adânci;

îţi scriu

pentru ca răutatea ta ciudată uneori a născut simţuri noi în mine,

cuvinte şi punctuaţii, zbateri

ce le-am evitat până acum de frică

şi le-am rumegat pe ascuns, doar aşa sperând că nu se vede,

 

şi totuşi mă bate gândul

să nu îţi mai scriu

e mai bine aşa….faci tu totul oricum şi fără toate astea

eu sigur oricum bat acelaşi ritm de neales zilnic pe străzi

cadenţa mea se pare ca şi-a uitat inocenţa de altădată cu tine

reciprocitatea ta de la început a lăsat mereu  goluri

spaţii de nedorit 

s-a înrăit în ramă, s-a cam poticnit  în tine

ca o bilă albă în gaura unui peretele aspru

e mai bine aşa….

la fel de bine ca o zi bună însorită

chiar şi fără iubire.

4 Răspunsuri to “îţi scriu”

  1. isabellelorelai Spune:

    Ba să-i scrii.
    Ţi-am mai spus cât de mult îmi plac poeziile tale?
    Nu? Îţi spun acum.
    Am şi citit că nu îţi place cuvântul poetesă. Corect?

  2. Inocentiu Spune:

    dupa “nu te caut” , acest “iti scriu” vine ca un zambet optimist, ca o zi calduta de vara, ca o palarie pusa strengareste pe-o ureche.

    hello, spiridusule !…
    astazi am trecut pe-aici si am lasat cea din urma notita, dintr-o lunga plimbare prin poeziile tale.

  3. Ana Eugenia Pacurar Spune:

    @ lorelei : ok , da stii is cam suparata tare pe el

    @inocentiu : o primavara frumoasa sa ai

  4. razvanserbu Spune:

    Pt. isabellelorelai
    Daca nu ii place poetesă încearcă cu moetesă. Cine ştie?

Lasă un Răspuns