îţi scriu

îţi scriu

pentru ca timpul te-a crescut în mine vlăstar atât de dulce de atins cu inima

cu flori de salcâm, de sorbit la fiecare final de zi amară

spre revenire,

îţi scriu pentru că mi-ai crescut latent în venele zilelor

cu ochii pitiţi ici colo să spioneze

să-mi netezească nervi zburliţi de atâtea diabolice “crescute ciudăţenii”

ieşite din oamenii stresaţi- afară,

îţi scriu pentru că ştiu că tu mă asculţi în cuibul tău

de departe, prin geamul spart

ca o convalescenţă mediatică

în doi;

îţi scriu pentru că ştiu

dacă nu ai fi fost tu, probabil  de mult

mi-aş fi omorât timpul cu bucurii de regretat şi aiurea,

mai mult decât somnul raţiunii şi mai jos decât apele adânci;

îţi scriu

pentru ca răutatea ta ciudată uneori a născut simţuri noi în mine,

cuvinte şi punctuaţii, zbateri

ce le-am evitat până acum de frică

şi le-am rumegat pe ascuns, doar aşa sperând că nu se vede,

 

şi totuşi mă bate gândul

să nu îţi mai scriu

e mai bine aşa….faci tu totul oricum şi fără toate astea

eu sigur oricum bat acelaşi ritm de neales zilnic pe străzi

cadenţa mea se pare ca şi-a uitat inocenţa de altădată cu tine

reciprocitatea ta de la început a lăsat mereu  goluri

spaţii de nedorit 

s-a înrăit în ramă, s-a cam poticnit  în tine

ca o bilă albă în gaura unui peretele aspru

e mai bine aşa….

la fel de bine ca o zi bună însorită

chiar şi fără iubire.