nu te caut
nu te caut si recunosc nici nu am cum sa te gasesc
insa ma gasesti tu mereu si fara sa ma cauti
cum naiba reusesti mereu, sa-ti incurci ceasul tragic cu al meu
doua generatii ciuruite de ura contemporanilor
ce urca si coboara timpul, fara sa aiba nimic comun, decat banii lipsa sau un “va urma”
a , da acum banui…
ceasul e arma cu care imi va da in cap cel care ma va asigura
ma va obliga sa intarziu mereu la intalnirea magica
cu implinirea,
recunoasterea nu mai are nici-un sens acum daca nu mi-a batut
“gongul” pe platoul imens al animatiilor fertile
publice
la timpul lor .
mai 14, 2008 at 6:15 pm
.. si totusi !
poezia ta e un ravas, intr-o sticla aruncata in acest imens ocean virtual.
intamplarea[sau poate ca nu ?!] face ca valurile m-au adus din nou langa insula ta.
nu spune gong nici zbang si nici ping-pong ! - vrei o barca ?
te duc ca vantul si ca gandul !..dar… stai asa - ai vreo destinatie anume ?!
ps. :
“ceasul e arma cu care imi va da in cap cel care ma va asigura
ma va obliga sa intarziu mereu la intalnirea magica
cu implinirea” - versul asta, m-a facut sa rad.
ti-ai pastrat simtul umorului.
mai 16, 2008 at 9:21 pm
Uneori gasim si “ne gasim” fara sa ne cautam…pentru ca asa trebuia! Pentru ca asa voia El…